test
Oraşul Anenii Noi va deveni mult mai atractiv din punct de vedere turistic, iar locuitorii şi vizitatorii oraşului vor dispune de un nou spațiu de conexiune socio-culturală!!!
Astăzi, primarul oraşului Anenii Noi, Alexandr Mațarin şi directorul Agenția de Dezvoltare Regională Centru Ion Pînzari au semnat contractul de finanțare a proiectului „Scara memoriei – obiectiv turistic, cale de acces și spațiu public pentru socializare și interacțiune comunitară” cu valoarea totală de 7 267 928,96 de lei, dintre care 6 541 136,07 de lei vor fi alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională şi Locală.
Contractul a fost contrasemnat şi de partenerii Primăriei Anenii Noi în cadrul acestui proiect – Alexandru Moisei, preşedintele Consiliul Raional Anenii Noi Dorin Fortuna, directorul „Group One” SRL şi Vasilii Senicovschii, administratorul AO „August”.
Ca rezultat al implementării proiectului, oraşul Anenii Noi va dispune de un nou obiectiv turistic dotat cu o belvedere, păstrând totodată şi funcționalitatea acestuia – cale de acces, doar că mult mai sigură, mai amenajată şi mai confortabilă, inclusiv adaptată la necesitățile persoanelor cu cerințe speciale.#ADRCentru#FNDRL